MENŢIUNI LEGALE

Bun venit pe bickids.com!

Sperăm că veţi considera site-ul nostru util, instructiv şi distractiv. Nu ezitaţi să ne vizitaţi frecvent şi să vă informaţi prietenii cu privire la existenţa bickids.com. În schimb, vă rugăm doar să respectaţi Condiţiile Generale prezentate în continuare. Citiţi-le cu atenţie, pentru că utilizarea site-ului nostru presupune acordul dumneavoastră.

Vă mulţumim pentru vizită!

REGULI GENERALE DE UTILIZARE


Accesul la site-ul bickids.com şi utilizarea acestuia sunt supuse prezentelor Condiţii Generale. Grupul BIC (numit în continuare „BIC”) îşi rezervă dreptul de a le revizui periodic.

Întregul conţinut (imagini, texte, mărci, toate logourile, desenele, numele de produse) de pe site-ul bickids.com este protejat prin dreptul de autor şi/sau prin alte drepturi de proprietate intelectuală şi nu este permisă reproducerea, distribuţia, transmiterea, difuzarea, reprezentarea, descărcarea, modificarea, editarea, reutilizarea, re-adresarea sau exploatarea acestuia în niciun fel şi pe niciun fel de suport, electronic sau de altă natură, fără o autorizare explicită în scris din partea BIC.

BIC depune eforturi pentru a introduce informaţii precise şi la zi pe site-ul bickids.com, însă nu oferă nicio garanţie şi nu-şi asumă niciun angajament în ceea ce priveşte exactitatea lor. BIC şi terţii care au colaborat la crearea, realizarea sau furnizarea site-ului bickids.com nu vor putea fi traşi la răspundere pentru niciun fel de prejudiciu, direct sau indirect, consecutiv sau de altă natură, care ar putea rezulta din accesarea de către dumneavoastră a site-ului bickids.com, din utilizarea site-ului, din imposibilitatea de a-l utiliza sau din erori sau omisiuni în conţinutul bickids.com.

BIC nu îşi ia niciun angajament şi nu oferă niciun fel de garanţie în ceea ce priveşte site-urile propuse de terţi la care puteţi avea acces prin intermediul bickids.com sau prin intermediul cărora aţi putea accesa site-ul bickids.com. BIC depune eforturi să nu introducă decât linkuri cu site-uri care împărtăşesc aceleaşi principii în materie de calitate. Cu toate acestea, BIC nu deţine controlul asupra linkurilor de la terţi, care trimit către site-urile BIC. Când accesaţi un alt site decât bickids.com, trebuie să fiţi conştient că acesta este independent de BIC. De altfel, BIC nu este în măsură să supravegheze sau să verifice conţinutul tuturor site-urilor. În consecinţă, grupul BIC nu este responsabil pentru conţinutul paginilor care nu fac parte dintr-un site BIC. Mai exact, nu deţinem controlul asupra practicilor site-urilor terţilor în ceea ce priveşte colectarea şi procesarea datelor cu caracter personal şi respectarea vieţii private, chiar dacă acestea ar conţine un link bickids.com. Prin urmare, aveţi responsabilitatea de a cunoaşte angajamentele BIC cu privire la respectarea vieţii private, dar şi angajamentele asumate de orice site care conţine un link bickids.com. Totodată, aveţi datoria de a vă asigura că nu utilizaţi decât site-uri cu conţinut şi reguli de utilizare pe care le acceptaţi.

Prin accesarea site-urilor BIC vă angajaţi să nu adresaţi şi să nu transmiteţi texte sau imagini care contravin legii penale sau civile, sau care sunt susceptibile să şocheze printr-un conţinut ostil, pornografic sau care incită la comportamente de aşa natură. BIC îşi rezervă dreptul de a lua orice măsură sau de a întreprinde orice acţiune pe care o consideră necesară în cazul în care un site BIC ar fi utilizat pentru difuzarea unor astfel de materiale.

Vă informăm că toate mărcile, logourile, desenele şi numele de produse, indiferent dacă apar cu caractere îngroşate sau nu, ori sunt însoţite de simboluri de marcă, sunt proprietatea BIC, a filialelor sale şi a companiilor în care grupul BIC este interesat, sau a partenerilor săi. În cazul în care nu sunt autorizate conform indicaţiilor de pe acest site, acţiunile precum descărcarea, reproducerea, reprezentarea, transmiterea, difuzarea, re-adresarea, reutilizarea, distribuirea, editarea, modificarea şi orice altă utilizare a acestor elemente sunt interzise în mod explicit. Acestea sunt susceptibile să aducă atingere drepturilor de proprietate intelectuală sau ar putea reprezenta un act de concurenţă neloială. BIC acţionează în vederea protejării drepturilor sale de proprietate intelectuală în măsura tuturor posibilităţilor oferite de lege.